CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 1571 / 2013
Dosar nr. 1680 / 2013
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului Nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar
Analizând proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului Nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.221 din 23.12.2013,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată, și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de hotărâre are ca obiect de reglementare modificarea Hotărârii Guvernului nr.72/2013, cu completările ulterioare, în sensul stabilirii pentru anul 2014 a nivelului costului standard per elev/preșcolar aferent unor categorii de cheltuieli.
2. Deoarece proiectul este un act modificator, în cuprinsul formulei introductive este suficientă invocarea temeiului constituțional, astfel:
În temeiul art.108 din Constituția României, republicată
Guvernul adoptă prezenta hotărâre.
3. Având în vedere faptul că punctele 1 și 2 ale Art.I vizează intervenții asupra aceluiași articol, respectiv art.2, acestea vor fi comasate într-un singur punct, punctul 1, redat astfel:
1. Alineatele (2) și (3) ale articolului 2 se modifică și vor avea următorul cuprins:
(se vor reda textele propuse pentru alin.(2) și alin.(3)).
4. Din aceleași considerente, punctele 3 și 4 ale Art.I vor fi comasate într-un singur punct, punctul 2, redat astfel:
2. Alineatele (2) și (3) ale articolului 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:
(se vor reda textele propuse pentru alin.(2) și alin.(3)).
Pe cale de consecință, punctele 5 și 6 din prezentul proiect se vor renumerota și vor deveni punctele 4 și 5.
5. Din considerente de tehnică legislativă, marcarea anexelor proiectului, se va face, astfel:
Anexa nr. 1
(Anexa nr.2 la H.G. nr.72/2013)
Costurile standard per elev/școlar pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru anul 2014,
respectiv
Anexa nr. 2
(Anexa nr.5 la H.G. nr.72/2013)
Costurile standard per elev/școlar pentru cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar bunuri și servicii, pentru anul 2014.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.1571/30.12.2013